Cristian Condurache – Senior Software Engineering Manager

 

Spune-ne câteva cuvinte despre tine

Născut, crescut și educat în Galați, România. În prezent lucrez în Silicon Valley, California.

 

Când ai început să studiezi domeniul IT?

În clasa a 11-a niște prieteni de familie ai parinților au girat un credit pentru ai mei. Nu o să uit niciodată ziua aia: am jucat Alien vs Predator timp de 10 ore încontinuu :). O săptămână mai târziu m-am dus cu calculatorul la service să îmi reinstaleze Windows 98. O altă săptămână mai târziu i-am dat 10 lei (100.000 pe-atunci) unui coleg să mă ajute cu aceeași problemă. Văzând cât de ușor mi-a luat cei 10 lei, am decis să fac și eu un ban din asta, așa că m-am specializat pe tot ce înseamnă PC, de la software la hardware. Anii ce au urmat am instalat sisteme de operare, rezolvat teme la informatică și dezvoltat propria rețea de cartier, care a fost cumpărată de RDS când s-au extins.

 

Ce studii ai în domeniul IT?

Liceu cu profil de mate-info și Facultatea de Automatică și Știința Calculatoarelor la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați.

 

Care a fost parcursul tău profesional până în momentul de fată?

Long story short: în 2005 m-am angajat la AttoSoft în Galați, în 2010 m-am mutat în București și din 2016 în San Jose, California.

Am început să lucrez la Attosoft când am terminat anul 1 de facultate. Inițial am făcut practică la ei și apoi am fost pe rând tehnician case de marcat, software tester și programator.
În 2010 am luat decizia de a pleca la K-Pos în București ca programator Delphi și C\C++, unde am dezvoltat software pentru tot ce înseamnă să comanzi de mancare de la Mc Donald’s, KFC, Burger King și alții din domeniul ăsta.
În 2011 m-am mutat la Enea. Aici am aprofundat ceva mai bine mediul embedded și am înțeles de ce erau importante cursurile de Arhitectura Calculatoarelor și Programare în Limbaj de Asamblare din facultate. Am dezvoltat software pentru pompe medicale ce injectau medicamente în venă în timp real, având la baza un CPU de doar 12 Mhz, 4 MB RAM și 8 MB Flash.

În 2012 am decis să experimentez Java și m-am angajat la IBM ca programator Java pe MDM (Master Data Management). După câteva luni în București, m-au trimis în Franța la client pentru 2 săptămani și apoi mi-au dat o echipă și un proiect în Belgrad, Serbia. Timp de 3 luni am făcut naveta București-Belgrad. În timpul săptămânii eram în Belgrad și în weekend în București. A fost o experiență extraordinară să lucrez într-o țară străină cu colegi din Serbia, Croația, Franța, Turcia, Germania și Norvegia. Atunci am realizat cât de mult poți să înveti când interacționezi cu oameni din medii și culturi diferite.

La final de 2013 am început să lucrez pentru Intel. Inițial am fost contractor pe o pozitie de Java team leader pentru ca mai apoi să preiau o echipa de 12 oameni ca Software Engineering Manager în Intel. În 2015 am preluat toata echipa din Romania a grupului din care făceam parte, având în jur de 65 de oameni. Aveam proiecte pe aproape toate segmentele de business ale Intel: de la mobile, client, HPC la big data și enterprise.
În 2016 Intel mi-a oferit o poziție de Senior Software Engineering Manager în Silicon Valley (Santa Clara, California). Cu un copil (de care abia aflasem) pe drum și cu un necunoscut în față, ne-am decis să ne mutam în USA. Anul ăsta mă aștept la alte schimbări că doar “change is the only constant”, nu?

 

Ce limbaje de programare și/sau alte tehnologii folosești?

Java, C/C++, CUDA, OpenMPI

 

Cum arată ziua ta de lucru?

Ziua de lucru începe atunci când verific prima dată mail-ul de la muncă. Zilnic primesc zeci de mailuri cu noi proiecte și noi cerințe. Nu am o soluție pentru toți, dar încerc pe cât posibil să răspund în maxim 24 de ore la orice mesaj. De obicei ajung la birou în jur de 8 sau mai devreme. Dacă sar peste micul dejun mă opresc la cafeteria și cât mă alimentez cu un croissant și o cafea mă pun la curent cu ce se mai întâmplă prin Romania. Mă enervez, așa că mă apuc de verificat ce a mai aparut nou prin industrie până se adună echipa pentru daily sync.
Apoi am multe meeting-uri și discuții/planificări cu oameni de la marketing, product planners, hardware architects și principal engineers. Toți vor același lucru: să acoperim cât mai multe proiecte. În timpul rămas încerc să explorez noi idei de proiecte și tehnologii care ar putea fi de viitor.

De cele mai multe ori reușesc să plec la 5 de la birou. Nimic nu e mai important ca timpul petrecut cu familia 🙂

 

Care este mediul tău de lucru? Ce ți-ai dori de la mediul de lucru?

Mediu de lucru la Intel e unul foarte variat, multe culturi adunate în același loc și fiecare om își vede de treaba lui. Când ne-am mutat noi, eram cei mai zgomotoși de pe etaj și aproape toată lumea vorbea de “rușii din colt”. Apoi ne-am calibrat decibelii puțin și ne-am prezentat ca “românii din colț”.
Un mediu de lucru bun trebuie să reflecte respectul angajatorului pentru tine. Dacă lumina naturală și biroul reglabil pe înălțime e “nice to have”, scaunul, stația de lucru, monitorul și perifericele trebuie să fie de ultimă generație.
Unde lucrăm noi și cei câteva mii de alți angajați nu e decât o singură sală de recreere cu o masă de billiard și una de ping-pong. Mi-aș dori mai multe metode de relaxare și socializare.

 

Ce tool-uri software folosesti?

Eclipse, CoFluent, Simics, Visual Studio

 

Ce te interesează la un loc de munca din domeniul IT? Ce îți displace?

Cred că satisfacția profesională trebuia să meargă mână în mână cu cea materială. E vital ca proiectele să fie aliniate cu ultimele trend-uri în materie de tehnologie. Cu cât ești mai devreme pe un trend cu atât ai mai multe șanse să crești pe viitor și să ai un impact mai mare asupra unui business.
Nu îmi plac proiectele care se întind pe mulți ani fără să se adapteze la noile tehnologii. Asta cumva o asociez cu lipsa de viziune a managementului și mă îndeamnă să schimb proiectul, echipa sau angajatorul.

 

Care sunt sursele tale din informare din domeniul IT?

Printre cele pe care le accesez zilnic se numără AnandTech, bizjournals.com – Silicon Vallley, xda-developers, siliconangle.com, tomshardware.com, fudzilla.com, arstehnica.com si globes.co.il/en.

 

Ce stii acum despre domeniul în care lucrezi si nu stiai când ai fost angajat?

Când m-am angajat îmi imaginam că o sa mă pensionez la 45 de ani și o sa îmi trăiesc viața liniștit. Acum îmi dau seama că odată ce te-a prins “microbul” ăsta e greu să renunți la el. Nu mi-am imaginat vreodată că lucrurile pot evolua atât de repede în ceea ce privește tehnologia ce ne înconjoară zi de zi. Domeniul IT este imens și asta ne permite o libertate la care mulți doar visează.

 

Care sunt diferențele principale pe care le observi la munca în IT din Ro comparativ cu SUA?

Din punct de vedere tehnic sunt destul de bine pregătiți pentru că au access la ultimele noutăți în materie de tehnologie. Mediul academic și cel de business colaborează foarte bine la proiecte software sau de cercetare, astfel încât studenții se axează pe tehnologiile care contează și sunt foarte bine pregătiți când intră în piața muncii.
În Silicon Valley e o competiție continuă, atât la nivel de companii cât și la nivel individual. Toți își doresc să fie ei primii cei care au descoperit tehnologia viitorului, fie ea un produs software, hardware sau doar o idee. Totuși, sunt foarte multe situații în care companiile se grupează în colaborari de cercetare pentru a accelera procesul de dezvoltare a unei tehnologii și impactul în piață.
Sentimentul general e că aici poți să faci orice vrei dacă îți dorești îndeajuns de mult asta. Statul, companiile, comunitățile online și antreprenorii te ajută la orice pas dacă ai o idee bună.

 

Citește și:

Interviu cu un IT-ist – ep. 3: Cătălin –Application Support Engineer

Interviu cu un IT-ist – ep. 2: Victor Ionașcu – Project Manager + QA manager

Interviu cu un IT-ist – ep. 1: Nicolae Andronic – programator Java & Project Manager

Interviu cu un IT-ist – ep. 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *